VIAŢA FIECĂRUI OM E UN ROMAN
Nunta de Aur.
ing. Dumitru VOCHESCU
In loc de curriculum vitae.
De curînd am petrecut nunta de aur, inpreună cu soţia mea, Floarea VOCHESCU. Eu mai aveam câteva luni pînă la 80 de ani, iar ea a depăşit cu câteva luni 70 de ani. Am avut norocul ca la această bucurie să am lângă mine cei doi copii ai nostri:
- ing. Dorina BRALOSTIŢEANU, director al bibliotecii din Filiaşi, şi ginerele nostru, ing. Radu BRALOŞTIŢEANU angajat al Termocentralei TURCENI;
- ing. Mihai VOCHESCU, angajat la Termocentrala ISALNITA - CRAIOVA sşnora noastră
- Dr. Gabriela VOCHESCU, Medic Primar, specialist in Neurologie, la Policlinica din Craiova.
.Petrecerea a avut loc la restaurantul SENATOR din Craiova
Ce-mi puteam dorii mai mult de la viată? De la fată am 2 nepoţi: - Sorin Gabriel BRALOSTITEANU si Adrian – Stefan BRALOSTITEANU, care aşteaptă să termine facultatea, şi de la baiat un nepot , Gabriel-Adrian VOCHESCU, care abia aşteaptă să inceapă şcoala primară.
Imi place când văd copiii mari, la casele lor şi cu copiii lor,dar cel mai mult imi place când vin de ziua mea, si amintesc că atunci cand erau mici, le povesteam din Raiul copilăriei mele. Aveam impresia că , la oraş , copii mei nu aveau parte de frumuseţile vieţii de la ţară.
Am venit pe lume in satul OBISLAVU com. Grădiştea , jud. Vâlcea.din părinţi ţărani mijlocaşi ,. Georghe si Ilina VOCHESCU. Viaţa acolo era deosebit de grea, dar eu nu simţeam asta.Eu eram acolo in RAI. Atunci când trăiesc părinţii, se zice că umblă Dumnezeu desculţ pe pământ şi –l poţi intâlni pe orice potecuţă.
Acolo trebuia să fac ceva pentru binele familiei şi aceasta imi dădea satisfacţia supremă. La vârsta de 3 ani aveam grijă de curte şi grădină. Mă invăţa mama să dau mâncare puilor de găină, mălai moale, iar puilor de curcă urzici fierte.si taiate marunt. Inţelegeam limba păsărilor şi animalelor.Intr-un fel cârâie cloşca când chiamă puii la mâncare, şi altfel când se aproprie uliul, cioara sau coţofana
Puii de curcă cunosc şi execută comenzile mamei ca niste soldaţi . Un cârâit scurt, anuţă că din cer vine primejdie şi puii, ori unde s-ar găsi, se culcă la pământ şi rămân nemişcaţi, ca şi morţi. Numai când primejdia a trecut, un semnal mai liniştit , un fel de “ liber, continuaţi” şi puii se scoală şi contina căutarea gâzelor. Odată am asistat când o oaie făta. Intr-un ceas mielul mergea deja bine in picioare . Deodată s-a intâlnit cu pisica.Stăteau faţa in faţa şi se priveau. Deodată mielul a ridicat un picior si a batut cu el in pământ,parcă ar fi spus: Marşi! Şi pisica a luat-o la fuga. _- De unde ştia mielul mic că pisica este animal de pradă?
Ştiam când latră câinele şi la ce latră. Intr-un fel latră la om, in alt fel la un caine, in altfel la vulpe, la arici sau la lup.
Iarna, când şueratul Crivăţului in coltul caselor, se auzea uneori şi urletul lupilor din deal, câinii numai scânceau tremurat şi căutau sprijinul oamenilor.
Împreună cu părinții
Pela 6 ani, mergeam cu vitele in pădure inpreună cu alţii,formând mici turme de oi şi capre.Pădurea satului, fostă proprietate obştească, era foarte mare, dar şi vite erau multe. Primăvara răsuna de cântecul cucilor, mierlelor, turturelelor, pupezelor şi altor păsări, dar ne plăcea mai ales să ascultăm Gaiţa . Ea imita alte păsări şi animale. Uneori plângea ca un copil. Admiram această pasăre deoarece ea ne da de ştire de apropierea lupului. Când lupul se apropia prin tufişuri ca să atace vitele, gaiţa scotea un strigăt strident pe care –l cunoşteau şi vitele.Uneori pădurea răsuna de croncănitul corbilor şi atunci ni se ridica părul in cap de groază. Insemna că undeva lupii atacaseră vre-o vită şi in aer mirosea a sânge.
Aveam 12 ani si citisem povestea cu ciobanul care a mințit satul, dar incă nu văzusem lupul. .Cumpărasem de la bâlci un fluier şi un ciomagel de alun cu maciucă,pe care.il invârtean deasupra capului precum Preda Buzescu ghioaga in lupta cu tatarii. Oile păşteau liniştite pe lângă mine,iar eu incercam să invăț din fluier. Deodată văd că o oaie se desprinde de grup iar la gatul ei se vedea ceva nedefinit..Am fugit repede către oaie. Când m-am apropiat,am văzut lupul care apucase oaia cu gura de gât şi mergea tiptil pe lângă ea ,şi o inpingea parcă cu coada ătre maginea poienii.Cred ca in apropiere erau si puii pe care trebuia sa-i invețe la vânătoare. Atunci am strigat. Deodată s-a ridicat de lângă ea o namila de lup care ţinea oaia de gât.Cu o svâcnitură,a aruncat oaia in spinare şi a inceput să fugă. După vreo zece paşi, vrând să cotească spre pădure, a scăpat oaia care a rămas trântită lângă drum. M-am apropiat de ea şi am văzut că gâtul ii sângera, unde băgase lupul coltii. Imediat oile au venit lângă mine...Deodată am văzut lupul la vreo zece paşi de mine şedea in fund într-un tăpșan şi se uita la mine, parcă mirat...M-.am ridicat, am făcut un pas care el aratandu-i ciomagul, dar nu s-a speriat. Am strigat odata un . Huoo.! Nu mi-era frică. Şiam că lupul nu atacă omul. Numai puii, care n-au cunoscut omul, te pot ataca daca te apropii in timp ce mănâancă. Am strigat de câteva ori ,huoo. şi am ameninţat cu măciuca, dar degeaba.
Deodata, mielul ,care avea vreo luna de zile,s-a apropiat de oaie si a mirosit-o la gura. Oaia a scos un zbierat scurt, şi s-a ridicat in picioare, iar mielul a inceput să sugă... .in acel moment , lupul s-a ridicat usor, parcă alene, şi a intrat in pădure.
La şcoala primară, in clasa I, am luat premiul I, s-a dat serbare mare, mi s-a pus pe cap o coroniţă de flori, şi am recitat o poezie. Eram fericit, dar mai ales părinţii mei.
‘Tata le spunea la oameni, că , la ursitorile mele, a visat o carte mare deschisă si a auzit un glas: „Aceasta carte spune adevarul, şi toţi o vor citi.”
Am inteles mai târziu cât de mult ar fi vrut tata sa ajung om mare. Cât am putut nu l-am dezamăgit.
Dar a venit războiul, nu s-a mai dat premii cu coroniţa şi serbari. La prăvălia de lângă şcoală nu se mai vindeau păpuşi de turtă dulce şi baclava. Nu se mai găsea nici bumbac, nici zahar, nici ulei. Cămăşile au inceput să se facă din in şi cânepă. Nu se mai făceau nici nunţi, că nimeni nu ştia cine scăpa viu dn război.
Scrisorile de pe front se cenzurau, şi nu avea voie să spună că a murit cineva pe front. Dar cenzura era păcălită. Primul mort in război a fost unul “ Al Sofiei”. Când intr-o scrisoare scria ceva de Sofia, se inţelegea că , cel de care se vorbea, era mort.
Lăutarii insă aveau mereu treaba.Toti care se intorceau de pe front, aduceau lăutari şi făceau govie să joace lumea ca la nuntă.Si noi copii mergeam la toate goviile.. Trebuia sa invătăm să jucăm cele 20 de hore oltenesti, altfel te făceai de râsul satului.Veneau si bătrânii la Govie, dar nu prea jucau. Ascultau pe cei veniţi de pe front,despre vânturi năpraznice şi ninsori uriaşe, dar armata româna le a cusut buzunarele la mantale ca sa nu lase puşca din mână.
Pe tata il veneram ca pe un zeu.Era un model de cinste si bărbăţie şi descria viaţa oamenilor din copilăria lui in culori mirifice. Era veteran al primului război mondial, şi avea răspunsuri la toate intrebările mele.
Bunicul meu era cismar dar familia trăia din vanzarea porcilor şi a rachiului. Porcii trăiau in turme mari,şi aveau ghinda si jir la discreție. Lupii nu se atingeau de turmele de porci.Veneau acasă numai ca să mănânce “ surbeala” cu tărâțe si sare. Se vindeau bine. Ţuica era iarăşi un mijloc de venit. Prunii creşteau singuri ca- n junglă şi fiecare casă avea cazanul ei.
Bunicu, avea şi o vie frumoasă şi făcea un vin bun, pe care il păstra intr-o pivniţă din vie care se inchidea cu o cleantă de lemn, iar cheia statea intr.un cui pe usa, şi putea să dechidă oricine şi să bea o oală de vin, după care se inchina, şi făcea o rugăciune pentru cel care a pus via , şi pentru cel care a cules-o.
Am intrebat, de ce in vremea noastră nu se mai facea asa? Mi-a răspuns zâmbind;
„ - Pe atunci călătorii erau foarte rari şi era o cinste mare ca cineva sa-ţi calce pragul.Acum călătorii s-au inmulţit şi lumea s-a răit. Dacă ar găsi acum pivniţa deschisă, ar bea pâna s-ar imbăta, apoi ar vărsa butoaiele ca să nu mai bea şi altul. Uneori se și intreba. : -Nu ştiu cum o să fie pe vremea voastră!”.
Când s-a terminat razboiul, am plecat mai mulţi la Bucureşti să ne incercăm norocul. Credeam că vom găsi să intrăm ucenici la vre o meserie. Era insă lipsă de alimente, iar meşterii cereau banii inainte pentru mâncare. Alimentele se dădeau pe cartelă. Patru zile pâine şi trei zile mămăligă. Niște consăteni mai vechi in Bucuresti, m-au ajutat să intru ca vânzător de ziare. Pe atunci ziarele apăreau cu 2 zile inainte, de data calendaristică. Ne-am dus impreună şi ne-am intors pe rând. Trenuri regulate nu erau, și se formau numai când se găseau vagoane goale. Dupa o săptamana de mers, cu trenuri de ocazie am ajuns acasă.
Atunci am simţit prima dată că acasă insemna RAIUL.
Gimnaziul era la distantă de 10 km . şi trebuia să ajung la timp, la ore , indiferent de ploaie, viscol sau noroi. Biata mama, mă veghea să nu intârzi. Scolă că răsării CLOŢA, spunea ea şi işi ascundea lacrimile in timp ce mi aducea mâncarea de dimineaţă.
Au trecut toate cu bine. Aşa am reuşit să intru la Liceul Industrial din Craiova., devenit Scoala Medie Metalurgică,unde locuiam la internat.Mâncarea era puţină dar mă bucuram ca nu mai duceam grija
Ne pregăteam pentru industrie, dar in Craiova nu prea era aşa ceva. Ardealul avea faimă mai bună. La Cugir era o fabrică cu nivel tehnic european unde se lucra la precizie de micrometri. Mulţi absolvenţi lucrau acolo,şi ei ne trimeteau mesaje de felul acesta.in grai ardelean. .
„Aici măăă, pita e albă şi mare,slănina nu se termină niciodată,iar fetele au vorba domoală ca apa Mureşului, suflet cald şi ochii albaştrii ca cerul de vară ”. Cum să nu răspunzi la această chemare?
Aşa am ajuns la Cugir, unde am fost primit la un atelier, cu flori culese din curtea uzine, de un colectiv de Olteni .Tin minte vorbele uni inginer care spunea. Nu numai la monetăria naţională, dar şi aici Oltenii vor fi majoritari.
Deviza noastră era. - Nici un Oltean fără o inovaţie. Pe o inovaţie se putea lua bani cât să cumperi un porc de Crăciun. Când se intâlneau doi Olteni, se intrebau. „N- ai văzut porcul meu prin grădina voastră?” . Cugirul era aproape de Orăştie care era pe atunci raion., iar aici era Liceul Aurel Vlaicu, unde era elevă Florica CIORAN, care a devenit prietena mea, şi care mă insoţeşte şi astăzi.
Când s-a organizat prima excursie cu trenul în Uniunea Sovietica. am profitat de ocazie şi ne-am inscris şi noi. Şi pentru că tot trebuia să megem inpreună, ne-am căsătorit inainte de placare. Aşa am făcut călătoria de nuntă, cu trenul la Moscova , Leningrad şi Kiev .
La Moscova în 1960
Călătoria a fost mirifică. In ziua parăzii de 1 Mai, am intârziat şi ne am pierdut de colectiv.şi ca urmre am ajuns in Piata Rosie, la tribuna II vis-a-vis de tribuna oficială. Am plătit scump un mic tricolor românesc, ca să arătăm că suntem Români. Am văzut defilând rachetele intercontinentale, dar mai ales am văzut cu ochii noştrii, pe Hrusciov când a dat ordin de doborare a avionului de spionaj american, U2., motiv care a incheiat speranţele de prietenie intre Rusia şi America. Şi ce mai pregătiri se făcuseră pentru intălnirea dintre Hrusciov si Eisenhower ! La Moscova am văzut cinematograful Panoramic, şi cinematograful Circular in care juca un film cu Calușarii Români, adus de la Festivalul Tineretului. Păcat că cinematograful circular, in care spectatorul era in mijlocul acţiunii, n-a ajuns in România niciodată.
Am luat parte la o primire frumoasă făcută de studenţii Universităţii Lomonosov. Acolo pe un hol am intalnit un student român , care auzind că suntem din România, a izbucnit: Băăă, eu sunt Radovici de la Brăila.
De la Moscova la Leningrad, am călătorit cu trenul “ Săgeata Roşie” primul tren rusesc cu locomotiva electrică.
Faţă de Moscova care era obişnuită cu străinii, Leningradul avea parte de prima vizită a Românilor. Ne-au primit cu flori şi muzică. La coborarea din tren, ne-a asteptat o fanfară care ne-a cântat o hora românească şi am jucat inpreună cu localnicii. Nu se comportau oficial, ne priveau ca niste prieteni adevarati, ne-au invitat cu vaporul pe Neva. Am vazut Ermitajul si Palatul lui petru cel Mare., Petrodvoreţ. Statuile erau nou poleite cu aur,in asteptarea lui Einsenhower.
La Catedrala KAZAN, am intâlnit un bătrân beat, care-l injura pe Hrusciov, dar am realizat că avem de a face cu un teatru de stradă prost care voia să demonstreze că in Rusia se respecta libertatea cuvântului.
Ne-a plăcut călătoria de nuntă. şi toată viaţa trăită după aceia.
la nuntă împreună cu nașii .
Un vânt bătea prin Hunedoara. -OLTENI; GO HOME,-aluzie la soldaţii americani din Asia. Cum era scris chiar de Olteni.nu insemna, Olteni căraţi -vă acasă, ci -Hai acasă ca ne aşteaptă Craiova.
La Craiova incepuse construcţia Gigantului Energetic, Termocentrala Işalniţa Craiova,şi Combinatul Chimic Craiova,
Aşa am ajuns la Craiova, oraş mare , cu piaţa ieftina şi oameni plini de francheţă.Am primit imediat un apartanent bun,ş am inceput lucru.
Termocentrala Gigant creştea văzând cu ochii.Nu avea mai mult de 50 de specialisti : ingineri şi maiştri, printre care ma mandream ca ma gsesc si eu.Era insa nevoie de 1000 de cadre calificate.. S-au creat din mers scoli de pregatire la locul de muncă,unde cu un entuziasm nemaivăzut,in 2 ani au crescut cadre capabile să pună in funcţiune şi să ex ploateze maşini scumpe, de inaltă performanţă.
Asa a invatat si Florica, greaua meserie de automatist,astfel incât la punerea in funţiune a ianstalaţiilor de automatizare ,a făcut faţa cu brio..In această perioadă se lucra zi lumină pe rupte dar se şi plătea domneste. Luam câte un salariu de la Centrală,iar pentru lucru efectuat , Montajul ne plătea integral. In plus in fiecare luna mai realizam câte una sau doua inovaţii de perfecţionare tehnică de unde mai luam aproape un salariu. Florica a realizat o inovatie de automatizare a filtrelor de de epurare a apei demieralizate,care a fost preluata şi de de alte centrale iar specialistii cehi au inclus-o in programul lor de proiectare.S- au primit felicitări şi bani, dar performanţa FLORICĂI m- a bucurat pe mine cel mai mult.
Tot atunci am reuşit să realizez inovaţia de imbunataţire a măsurării debitului apei acidulate, care i-a uimit pe specialiştii cehi. Menţionez că nimeni n-a crezut că va merge, și am fost obligat s-o realizez singur in timp ce aveam alte treburi.Victoria a fost mare, laudele pe masura, si banii la fel. Luam bani buni, dar Dorina era mica si trebuia sa stea cu alcineva, .si n-o vedeam decat noaptea. Acest lucru ne durea cumplit.
la nunta fiului său Mihai Vochescu Atunci am primit şi două brevete de invnţie : 1- Instalaţie de epurare magnetic a apei.
2-Liftul spaţial;.
Din păcate , am aşteptat zadarnic ca vreo intreprindere a statului să le preia pentru aplicaţie. Am crezut atunci că statul se va interesa din oficiu pentru aplicarea lor. Nici eu nu m-am mai ocupat de promovarea lor, intrucât a luat ființă Universitatea din Craiova şi am intrat la facultatea de electrotehnică cursuri serale. Prin anul 2003, la 13 ani după pensionare când aveam 73 de ani Revista Magazin, a publicat un articol despre ascensorul spaţial, şi despre al II congres care a avut loc la Santa-FE, inspirat dupa romanul lui Arthur CLARKE “ Fântânile Paradisului” scris in anul 1978. Brevetul meu a aparut in anul 1966, cu 12 ani inaintea romanului. Revista a publicat acest caz la capitolul “ Inventatori Români uitaţi” precizâd că am prioritate. Slabă satisfacţie dar este mai mult decât nimic.
După 6 ani de facultate serală, in care nu am lipsit mai mult de 2-3 ori, in care sărutam copii numai adormiţi, am luat diploma de inginer. M-am transferat in proiectare la institutul de cercetări şi proiectări miniere pentru lignit din Craiova. La inceput mi s-a parut bine; că era mult mai puțin efort, nu se cerea intervenție de noapte ca in exploatarea energetică, dar mă simţeam foarte rău. Proiectarea la moda cerea sa introducem proiecterea asistata de calculator si modularea.
In câţiva ani am reuşit să modulez instalaţiile de automatizre a benzilor transportoare, ale unei staţii de sortare.Trebuia doar sa introduc datele principale şi proiectul se executa singur, in câteva ore, desi in mod normal s-ar fi lucrat la el o lună de zile. Nu mi se dădeau insă bani mai multi, pentru ca se incadrau strict in fondul de salarii.
Alt necaz era ca proiectul era avizat la beneficiar de către nişte directori care nu știau automatizre, dar voiau să aibă ultimul cuvânt. Se punea problema că, dacă automatizarea creste productivitatea muncii, organele de planificare centrale s-ar putea să le marească planul şi acest lucru nu convenea deloc. Această frică ii făcea să se opună in principiu automatizării. Cel mai greu era să conving un director minier, că un muncitor specialist in automatizare, care şade in timp ce aparatele lui lucrează, merită mai multi bani decât un miner care munceşte şi transpiră din greu.
Când a fost instalat Ilie Patilineţ ministru minelor, care nu vedea deosebirea intre cabluri şi conducte, a băgat groaza in directorii carierelor. Odată, ajungând la un şir de benzi care porneau, a văzut ca unele mergeau in gol şi altele staţionau. A intrebat de ce nu merg toate pline. I s-a explicat că benzile funcţionează interblocate, şi pornesc din aval către amonte, respectând legea interblocării. Din ordinul meu, benzile să porneasca din amonte si să funcţioneze todeauna pline.
Aşa prostie nu se cade tov. Ministru a răspuns un maistru, pentru că aşa sunt proiectate utilajele „ De mâine să daţi o temă de proiectare tuturor institutelor din ţară, să rezolve această problemă” Şi tema a fost dată către Institutul Minier pentru Lignit din Craiova. Multe institute au considerat-o o aberaţie şi n-au răspuns la problemă.
împreună cu colegii de institutO lună de zile am tot incercat să rezolv această problemă. Când credeam că am gasit solutia, aparea cate-un blocaj care o anula. Cand il rezolvam si pe acssta aprea altul.
In sfârşit soluţia era găsită M-am prezentat la șeful de atelier şi i-am pus-o pe masă. Am aflat insă ca problema era inchisă intucât se comunicase la minister că in baza avizelor negative primite de la prestigioase Institute Naționale, problema nu are solutie pozitivă. Atunci am inregistrat-o la OSIM. După doi ani ,OSIM a eliberat brevet de inventie pe numele Istitutului si Certificat de Autor pe numele meu. Eu, ca șef de proiect, am inceput să aplic invenţia cu primul proiect.
Am comandat aparatele, s-au executat si au sosit pe șantier. Când credeam că am văzut visul cu ochii, a venit un ordin prin care se considera cuprul ca material deficitar, ca atare s-a hotărât la minister reducerea drastică a caburilor de cupru. Instalația de automatizare nu s-a mai realizat și s-a raportat că s-au facut economii . Asemenea prostie e greu de imaginat.
Dar a venit revolutia din decembrie si am iesit la pensie. Trecerea la viata de pensionar a insemnat o etapă nouă, ca o eliberare din sclavie.Am vrut ca lucrarile mele sa fie de calitate, si pntru aceasta munceam mult, desi vedeam pe altii care trageau chiulul profitand de orice ocazie. Majoritatea timpului se pierdea cu munca de rutina care puteau fi facute de altii cu o calificare inferioara.
Eram convins ca revolutia va aduce o ordine in care sa mi găsesc locul. Aflu deodata ca s-a votat o lege , prin care toti care au idei noi in energie, sunt ajutati de stat şi sunt liberi să-şi pună in practică soluţiile. Exista şi un organism creat in acest scop.
Acolo mi s-a vorbit cu destul entuziasm si convingere, ca trebuie să-mi fac singur instalația, s-o pun in funcțiune, după care statul se va ingriji să-mi returneze o parte din bani. Am aflat ca era o practică europeană, aplicată la condiţiile noastre.
Mi s-a părut că – şi bat joc de mine.
Ca să am ce face am cumpărat nişte stupi şi am inceput să merg cu ei la pastoral. Munca in aer liber, cu preocupări creative şi consumul lăptişorului de matcă, mi-a refăcut sănătatea şi puterea de muncă.
Am inţeles că nu toate căile sunt tăiate.Am inceput să caut nişte activitaţi mai mult gândite decât aplicate.Am inceput să particip la congresele de Dacologie şi la colocviile de Fizica, unde prezentam lucrări care se publicau in reviste. Era o activitate are ma mentinea in forma,citeam lucruri noi care-mi creau emotii pozitive, si ma ocupam de probleme de care nu avusesem timp in vremea serviciului. Iată caâteva lucrări publicate in revistele de dacologie:
-Sa căutăm cetăţile Grădiştea.
- Acţiunea Kogaion.
- Casa Europeana şi Farmacia Dacică.
- Făt Frumos pe Tărâmul Celălalt
- Biblioteca Kogaion
- Să căutăm scrierile Dacilor.
- La Gura Sobei.
In majoritatea lucrărilor lansam o chemare la crearea de aparatură de cercetare şi metode de organizare a acestei activităţi.Toate unite sub lozinca:
“ Să căutăm comoara lui Decebal, ca să cumpărăm pământul cu ea.”
In domeniul colocviilor de Fizică am realizat urmatoarele lucrari:
- Cauzele rezultatului negativ al experientei lui Michelson.
- Formulele Fizicii Clasice si legătura lor cu Fizica Relativistă.
- Scurtă Istorie a Teoriei Relativităţii.
- Mecanica balistică şi inerţială.
- Invenţie: Aparat pentru determinarea mişcărilor Balistice şi Inerţiale.
- Efectul de deviere laterală a luminii.
- Inventie: Aparat de măsurare a efectului de deviere laterală.
- Măsurarea vitezei luminii dintr-o singira parte.
- Invenţie: Aparat de măsurare a vitezei luminii dintr-o singură parte.
- Viteza luminii şi dirijarea aparatelor spaţiale.
- Invenţie : Aparat de măsurare a vitezei navelor.
- Reacţia termonucleară cu confinare inerţială.
- Invenţie : Reactor termonuclear cu confinare inerţială.
- Rotaţia Terrei in jurul centrului de masa – Terra – Luna.
Acum, la nunta de aur, consider ca principalele idei nu au fost inca aplicate iar eu asi vrea să trăiesc până văd aplicate cel puţin câteva.
La nunta de aur
Am initiat niste bloguri pe NING, si am aut mulți colaboratori. Am luat cunoştinţa de nişte noi descoperiri in peninsula scandinavică, şi iniţierea planului PECHORA de colaborare intre tările europene. Am primit o oferta de ajutor pentru creerea unui WEB, cu care sa inlocuiesc blogurile, si continui activitatea in domeniu. Asa va apare DACIA- Academie Europeana in colaborare cu ing. Ioan CATALIN, presedinte “ Lacasuri Ortodoxe.”
Asa sa ne ajute Dumnezeu.
ing. Dumitru VOCHESCU
FELICITĂRI PENTRU NUNTA DE AUR!, ca realizare familiară şi ca lucrare literară. Am postat-o pe 2 bloguri, ca bun exemplu de viaţă, fapte şi literatură. Dacă vrei, trimite-mi separat şi pozele din lucrare printr-un e-mail, dar bune să le pot publica, îndeosebi pe cele împreună cu soţia. Eu am avut "numai" 40 de ani de căsnicie. Vă urez, în continuare, multă viaţă împreună, sănătate fiecăruia, fericire, realizări şi sărbători fericite! Cu drag, Savin.
